Mi-am dorit ca această pagină să mă reprezinte atât pe mine, cât și modul în care privesc lucrurile în terapie. După lungi căutări interioare, am găsit, într-un final, ca fiind reprezentativă pentru mine, arta japoneză kintsugi. În practică, ea presupune repararea obiectelor care sunt sparte, iar apoi acoperirea, cu aur, a fisurilor apărute în urma spărturii. Totuși, lucrul acesta poartă o profunzime mai mare și anume, faptul că fisurile aurite îi oferă vasului atât un caracter de unicitate, cât și o evidențiere a faptului că este, în continuare, relevant.
Acesta este și principiul după care mă ghidez, în psihoterapia pe care o ofer. Procesul terapeutic este similar cu cel al kintsugi și anume, o reconstrucție blândă, cu răbdare și compasiune, a sinelui, în care experiențele dureroase din trecut devin elemente valoroase ale evoluției personale.
// Orientarea terapeutică //
Specializarea și formarea pe care am urmat-o și finalizat-o este cea de psihoterapie cognitiv comportamentală. Prin urmare, principiile și direcțiile pe care le voi urma, în cadrul ședințelor, vor fi de natura restructurării cognitive și a explorării tiparelor comportamentale. Cu alte cuvinte, ne vom concentra pe a identifica și a modifica gândurile și comportamentele disfuncționale, cu scopul de a reduce suferința emoțională și de a îmbunătăți calitatea vieții.
Totuși, sunt de părere că fiecare psihoterapeut își stabilește într-un mod unic abordarea. Un mod care poate fi atât de nuanțat, încât să nu poată fi descris în cuvinte, ci doar experimentat. Poate că are și nu are legătură cu tehnicile pe care un psihoterapeut le aplică, dar mai mult ca sigur are legătură și cu dinamica pe care o setează în cabinet. Modul în care reușește să transmită un mesaj, dar și modul în care setează energia prezentă. Din cauza asta, nu poate exista un psiholog potrivit pentru toată lumea, pentru că și toți oamenii, la rândul lor, sunt unici, fiecare în parte. Ceea ce aduc eu relevant, pe lângă alte aspecte, este o perspectivă ce cuprinde trecutul, prezentul și viitorul, iar în cabinetul meu, oricine este bine primit.
// Servicii și prețuri //
Prima ședință de psihoterapie este întotdeauna gratuită. Sunt de părere că este foarte relevant ca, întâi, să îți dai seama dacă te simți confortabil/ă cu modul în care eu abordez lucrurile și să nu rămâi cu o dezamăgire în plus, dacă acest lucru nu se întâmplă.
Întâlnirile se pot desfășura atât fizic, la cabinetul din București, cât și online. Din experiența mea, ambele variante sunt în egală măsură de eficiente, așa că te voi lăsa pe tine să alegi modul în care îți dorești ca acest lucru să aibă loc.
Persoanele de până în 20 de ani pot beneficia de o reducere a serviciilor oferite, iar pentru cei ce se află într-o situație dificilă, doresc să menționez faptul că ofer două locuri a câte 10 ședințe gratuite. În ambele cazuri, va fi necesară o discuție telefonică în prealabil. Pentru persoanele care doresc să aplice pentru locurile gratuite, se va face o listă de așteptare, în cazul în care acestea sunt deja ocupate.